magnetii

tot timpul am fost genul de om cu reactii inhibate in teama de penibil. perioadele de dezinvoltura au venit mai mult ca o dorinta de a-mi demonstra mie si celor din jur ca pot sa fiu si altfel. nu imi dau seama exact care comportament ma reprezinta mai mult. in mod cert nu vreau sa fiu genul ostentativ. imi sar cu usurinta in ochi oamenii care fac tot posibilul sa iasa in evidenta. cum sunt de exemplu cei care striga „bravo!!!” si aplauda frenetic in mijlocul unei sali pline, la un concert de muzica clasica, desi ei n-au prea mare tangenta cu ce se intampla pe scena. sunt genul de oameni cu gesturi subliniate, accentuate excesiv. sunt stridenti in felul lor de a fi. refuz sa cred ca nu e absolut evident ceea ce fac. si totusi, multi dintre ei au mare trecere, pentru ca genul asta de comportament agresiv e usor de confundat cu siguranta de sine. asta e alt lucru pe care l-am observat constant, indiferent de varsta. fie ca eram in fata blocului, la scoala, ori la serviciu, peste tot oamenii sunt atrasi ca de un magnet in jurul celor care lasa senzatia de putere. poate e ceva instinctiv. nu ma lamuresc niciodata. am prieteni, persoane de calitate, care sunt asa, dornici de a fi admirati. incerc sa vad dincolo de aparentele lor, pentru ca si ei vad dincolo de ale mele.