Monthly Archives: Februarie 2011

luciditate

as vrea ca momentele de luciditate sa imi fie mai fidele. vad lucrurile clar, apoi e totul in ceata. ma simt uneori fara echilibru. ma surprind schimbarile dese de perspectiva. imi dau seama ca atunci cand nu vad nimic in fata cel mai bine e sa privesc cu ochii inchisi. ar trebui sa cred mai mult in ce mi se poate intampla. de multe ori, mi-e rusine sa mi se intample ceva bun. am invatat insa ca atunci cand mie nu mi se intampla nimic bun, multi din jur n-au nicio problema cu propriile succese. ba se si cred superiori. lucrurile bune poate ca trebuie strigate cu ganduri bune. iar cand vin, trebuie sa te bucuri de ele si sa te gandesti la nimic altceva.

Anunțuri

semne si decizii

„am plecat pentru ca am simtit ca prin ce fac ma inchid, ma inconjor de lucruri. era ceva care simteam ca se strange in jurul meu si am zis ca e viata mea asta si lumea nu e la mine in curte. e greu sa faci schimbari si am zis ca imi trebuie ceva radical. … cred in semne, in subtilul realitatii, in lucruri care exista, dar pe care din neatentie nu le vedem.” zice lola, o fata din romania, stabilita in portugalia. cred ca e nevoie de curaj ca sa faci ceea ce simti. fara sa calculezi, fara sa te gandesti bine. recompensa e senzatia de eliberare dintr-o lume previzibila si monotona.

zaz

am vazut-o pe un blog. probabil ca e o melodie cunoscuta, dar e prima oara cand o aud. iar vocea are o energie molipsitoare.

simplu

sinceritate si simplitate. sunt lucrurile in care cred cel mai mult. cand esti sincer mintea e doar un instrument. cand te exprimi simplu, e simplu sa fii inteles, pentru ca mesajul e transparent. nu inseamna ca ce imi place, aia si fac. am momente cand ma exprim „ca o mitraliera si sper ca macar unul din cuvinte sa-si atinga tinta.” e o fraza pe care am auzit-o intr-un film in seara asta, la care am ajuns intamplator. povestea e tare simpatica. un pusti de cinci ani ajuta la nasterea unei fetite. n-o mai vede deloc, dar peste 25 de ani se intoarce in oras si o convinge sa se casatoreasca cu el. de asta sunt frumoase comediile romantice, corijente la notele de pe imdb. sunt sincere si simple.

antonin

nu poti sa iubesti pe cineva pana cand nu ajungi sa-l urasti, iar iubirea e statica, in timp ce ura anima lucrurile in jurul ei. poate ca asa e. sunt ideile unui poet francez. il cheama antonin artaud, iar scrisorile lui catre iubita sa au devenit au devenit un fel de piesa de teatru. lectura lor, de catre o actrita, si ea franceza, cu traducere pe un ecran atarnat deasupra scenei, mi-a ramas in minte. o experienta draga, desi intr-un mod destul de ciudat.

fara valuri

ma decid greu la ce sa renunt cand imi fac ordine in lucruri. greu mi-e si cu principiile. un bagaj prea mare atarna greu. nu vreau sa ajung sa am ca principiu sa am multe principii. sa ii respect pe ceilalti si sa ma respect pe mine cred ca ajunge. e cel mai important si de aici porneste totul. eu, de fel, nu pot sa suport sa las lucrurile asa cum sunt. cand stiu ca sunt inteles gresit, lamuririle mele vin in valuri. si nu sunt decat valuri care se sparg, fara folos. pentru ca anumite lucruri devin semnificative doar cand sunt bagate in seama atat de mult.

first time

de melodia asta nu ma mai satur. o ascult a cincia oara in ultima ora. e ca o perna pufoasa pe care pun capul si dorm fara cea mai mica grija.