Monthly Archives: Noiembrie 2010

criterii

ma tem sa ma bucur. ma tem sa ma implic. ma tem sa am asteptari. stiu ca orice lucru are doua fete. si oricat de promitator ar parea, parca astept mereu sa-i apara si fata neplacuta. sunt constient ca orice traire e unica. si ca orice lucru merita din plin riscul de a se duce de rapa, daca asta inseamna sa ma bucur macar temporar de ceva minunat. dar la un moment dat, senzatia de dezamagire nu mai lasa loc de nimic.
in general, vad putini oameni fericiti si puternici, cu adevarat. sunt acei oameni care au acelasi comportament indiferent de cine le e in fata. care isi modifica starile dupa ce se intampla in interiorul lor, nu dupa ce li se intampla. sunt cei care stiu sa inteleaga si sa priveasca dincolo de suprafata.
urasc la mine ca ma incarc cu cele mai mici nimicuri. ca ma simt absorbit de munca, ca sunt total necomunicativ cu persoane dragi atunci cand ma uit la un film care nici macar nu-mi place prea mult. cum ma enervez pentru ca nu pot sa am control si siguranta pe ce fac. si cum imi vars nervii pe cei care stiu in subconstientul meu ca imi suporta orice.

Anunțuri

neintelegeri

e usor sa intelegi gresit absenta cuiva. nu suna, nu mai da niciun semn de viata. te gandesti, normal, ca poate nu-i pasa. de multe ori e doar o izolare. e greu sa comunici, chiar si cu oameni apropiati, atunci cand nu te simti ok cu tine insuti. e ca si cum ar trebui sa te ascunzi in fata lor ca sa nu ii dezamagesti sau ca sa nu ii alungi cu o imagine stearsa a ta. plus ca e comod. cand vrei liniste si sa scapi de stres, nu ai chef de socializare.

hahaha…ppiness

„ce e aia fericire?… lucrurile sunt asa cum sunt”. sunt cateva randuri pe care le-am retinut rasfoind autobiografia lui al pacino, printre preturile si ofertele de la hypermarket. carucioarele pline sunt un alt mod de a pune problema. asa amani sa iti pui intrebarea.

unii pasi sau pasiuni

fotbalul, vacantele si muzica. astea sunt cele mai mari bucurii din viata mea de pana acum. prima e ca un ritual al uitarii de sine si al ignorarii timpului. al regasirii unei bucurii neconditionate de nimic. a doua e suspendarea unei lumi familiare, a obisnuintei, trezirea simturilor in cautarea de noi repere. a treia e culoarea de fond care face totul mai acceptabil. sunt mici pasi spre pasiune, spre o viata in care ceva frumos e mereu aproape.

din carti citire… doar cand simti ca moartea e inevitabila, viata capata sens cu adevarat… m-am gandit de multe ori ca e asa, dar am crezut ca e o exagerare.

da

poate ca am fost mereu mai atent la a observa, decat la a incerca. nu pot sa spun ca stiu prea multe despre relatii. din greseli am invatat cat de gresit e sa spui da neconditionat. e ca o capcana intinsa celuilalt. fiecare pas inapoi de la propriile gusturi, senzatii, nevoi lasa un spatiu. acolo celalalt pune tot ce n-avea curajul sa ceara de la inceput. tot ce credea ca e nepotrivit si ar pune in pericol relatia. dar cand simti ca nu mai ai pentru ce sa te temi, cand simti ca ai credit nelimitat, orgoliul si asteptarile se desfasoara liber. e un dezechilibru care pune capat multor relatii. un dezechilibru care pune in umbra baza reala a relatiei, ce simti.

in serie

echilibrul e ceva ce imi lipseste cu desavarsire. lacomia e ce mi se potriveste cel mai bine. vreau mult si vreau deodata, cand gasesc ceva care imi place. am vazut intr-o singura zi opt episoade din „castle” si patru din „cougar town”. n-am avut chef nici de iesit, nici de nimic. am stat o zi intreaga in fata computerului. si asta poate fi deconectant, daca nu m-ar durea ochii atat de mult.