Category Archives: it drives me crazy

anti-fotbal

”dinamo suntem noi!” asta au strigat aseara fanii lui dinamo dupa ce au rupt gardurile, au patruns pe teren si, cel mai probabil, au obtinut o pedeapsa drastica pentru clubul favorit. faptele in sine nu merita prea mult comentate. la fel si reactia oficialilor. e greu sa vii tu, conducator, acum sa arati cu degetul spre galerie. tu, conducator, care le-ai platit deplasari, le-ai tolerat excesele si ai injurat cot la cot cu ei echipele rivale. cel mai interesant mi se pare cum rationeaza suporterul de fotbal din romania. se vede indreptatit sa faca apel la violenta pentru ca i-au fost inselate asteptarile. „dinamo suntem noi”, nu patronii care achita facturi si salarii, nu jucatorii care imbraca tricourile cu insemnele echipei, nu fostii jucatori, care au adus performanta in curtea clubului. ei, suporterii, vor satisfactii, dar fara cost, pentru ca multi dintre ei nu-si achita nici biletele de meci, dapa-i sa cotizeze anual, asa cum se intampla la barcelona sau real madrid. ei, suporterii, s-au invatat sa auda ca sunt al 12-lea jucator si ca fara ei fotbalul e ca la teatru, chiar daca fotbal fara galerii si ultrasi se poate, dar galerii si ultrasi fara fotbal, nu. galeriile de fotbal sunt grupuri anti-sociale, locuri unde adolescentii isi pun laolalta rebeliunea. nimic mai mult. bucuria si supararea unui rezultat sunt la fel si pentru cel care vede meciul de la tribuna si nu de la peluza, sau de la televizor. ei, suporterii, au fost insa prea mult bagati in seama si nu-si mai stiu rolul. li se pare normal sa schimbe antrenori, sa alunge jucatori, acum chiar si conducatori, sa bata pe strada pe cei care au haine in culorile rivalilor, sa jefuiasca magazine si sa vandalizeze autobuze, tramvaie sau trenuri. va mai trece mult pana isi vor da seama ca nu ei dau culoare fotbalului. si ca, atunci cand devin violenti, ei sunt doar partea gri a lui.

p.s. ei, suporterii = galeriile organizate, grupurile de asa-numiti ultrasi

sa barfim

barfa imi aduce aminte de matematica. e o ecuatie in care variabilele se schimba la nesfarsit si rezultatul e mereu acelasi: zero. am colegi care se vorbesc de rau unul pe celalalt. x si y sa zicem. x se plange de fata cu n1, n2, n3…ca y e lenes si a gresit atat de stupid. trec doua minute si y se intoarce in mijlocul grupului. x e numai zambet. ii vorbeste ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. cine intra in incapere in momentul respectiv ar paria ca-s frati. ziua urmatoare, aceeasi poveste. doar personajele se schimba. x, care intamplator e sef :), il are acum in vizor pe n1. iar interlocutor e …. y!! si tot asa, personajele isi schimba rolul, din barfit in barfitor, cu x de cele mai multe printre initiatori. ieri a fost randul meu. am lipsit cateva minute. cand m-am intors, au oprit brusc discutia si au parut usor jenati. nu stiu exact ce spuneau despre mine, nici nu m-am obosit sa aflu. treaba lor. ma multumesc sa fac ce am de facut, imi iau banii si gata. dar nu ma impac cu gandul ca oamenii astia spun des „sa iesim cu totii in oras”. asta e metoda care ar trebui sa aduca un plus de omogenitate grupului. adevarul ca mi-e scarba. da, e usor sa spun eu despre mine ca nu sunt ca ei. dar chiar nu sunt. ascult dar nu contribui la barfele lor, incerc sa fiu avocatul celui vizat, cat imi permite lasitatea de a nu starni o discutie aprinsa care sa imi pericliteze statutul, si niciodata nu spun mai departe vorbele pe care le prind din zbor. si inca ceva. multe din persoanele astea au pretentia ca „stii, ca eu sunt direct, iti spun in fata”. bine, cu partea asta m-am obisnuit. de ceva timp incoace e o moda sa spui „verde-n fata” sau „ce-i in gura, si-n capusa”. pretentia e la fel de idioata ca si vorbele in cauza. e ok sa fii sincer, dar de ce ar fi o calitate sa-i spui cuiva tot ce iti trece prin minte la un moment dat despre el?! e doar o reducere la stadiul de copil de 2 ani. e doar o scuza. oamenii astia isi ascund egoismul si rautatea in spatele unei asa-zise calitati. sa barfiti sanatosi!!!

plasa de siguranta

relatiile sunt la fel ca lucrurile. se uzeaza. inteleg sa vrei altceva. ceva nou, mai bun. totul cu o conditie. asuma-ti decizia. de cele mai multe ori insa ea/el intra intr-o noua relatie, fara sa o inchida definitiv pe cea din urma. e mult mai comod asa. daca nu va merge si vei trai o mare dezamagire?! macar sa ai la cine sa te intorci. e de inteles sentimentul de teama, dar n-ar strica si putina compasiune fata de ala/aia pe care te laudai ca il/o iubesti si care inca mai pastreaza o speranta ca totul va fi din nou bine.

ai carte, ai … harfe

am sperat tot timpul ca oamenii inteligenti au puterea sa priveasca dincolo de aparente. la ce bun sa citesti un munte de carti, doar ca sa imprumuti numele si vorbele autorilor pentru a face impresie?! la ce bun, daca nu intelegi ca e mai pretioasa o idee banala care sa iti apartina, decat una geniala pe care ai memorat-o?! e plin de patapievici si pe zmarandesti. unii se lauda ca ridica 200 kg la piept, altii ca au citit 200 km de pagini din literatura universala. mai rau decat ei, sunt aia care ii pupa in fund, si nu numai, si incearca sa le intre in gratii.

oameni si oameni

”si vrei sa pleci de aici?”, „dar de salariu esti multumit?”, „ceva bani ai pus si tu deoparte?”…

asa a decurs o discutie „intre colegi”, ieri, la serviciu. eu, cel chestionat. ea, un caracter indoielnic. genul de persoana care umple orice incapere cu vocea ei. e limitata profesional, lucru evident pentru toti. nu si pentru ea. nu scapa nici o ocazie sa se laude. si nici sa critice. mai ales sa critice.

ca orice om, are si partile ei bune. de obicei, cand nu sunt si altii de fata. atunci, jocul aparentelor e fara miza. recunosc, am crezut ca fiind doar eu cu ea, putem avea un dialog. spontan, fara interese. ce m-am inselat!! avalansa de intrebari m-a luat pe nepregatite. acum zambim, glumim si dintr-o data, bani, salariu, intentii…

mi s-au plimbat mai multe reactii prin minte. sa fiu nervos, ironic, politicos?! m-am simtit nervos, dar am ales sa fiu politicos. am evitat sa raspund, fara sa arat ca ma deranjeaza intrebarile si ca imi e clar de ce ma intreaba.

nu reusesc insa sa inteleg acest gen de oameni. pe cei care au impresia ca e de ajuns sa aiba o impresie buna despre ei, pentru ca si restul sa ii vada la fel. pe cei care barfesc, jignesc, sunt ironici, dar n-au nicio remuscare. iti zambesc peste doua minute ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. pe cei care se cred mai buni decat restul si se poarta ca si cum suporta in fiecare clipa povara de a-i avea si pe cei inferiori in jurul lor.

intimitate

o conversatie intre doua persoane se presupune ca e interesanta doar pentru persoanele in cauza. pentru multi lucrurie stau insa altfel.

m-am saturat de discutii telefonice purtate in gura mare intr-un autobuz plin ochi. unul se rasteste la functionara de la banca, altul isi invita neamurile in vizita, iar cei mai multi fac afaceri! discuta despre contracte, comisioane, procente si repeta la nesfarsit aceleasi lucruri.

durerea si mai mare e cand nimeresc langa un … provincial. nu zic taran, ca am si eu rude la tara, si nu vreau sa le jignesc. astia sunt spaima receptoarelor. mama mp3/urilor nu te scapa de urletele si rasetele lor zgomotoase. si pe deasupra se mai cred si foarte interesanti.

ok. se intampla sa iti sune telefonul cand esti in autobuz, sau sa vina autobuzul in timp ce vorbesti. mi se pare normal sa porti conversatia respectiva. dar fii scurt si vorbeste in soapta. nu e normal sa iti auda aberatiile si ghinionistii cu care imparti autobuzul.

who do we like best

i find it hard to understand how people choose their leaders. i don’t know how things are in other countries. i haven’t lived there. but i know how they are in romania.

best way to undestand is to look at kids. most popular among them are always the ones who have the biggest strenght or the biggest nerve. groups of friends tend to create around this kind of kids. doesn’t matter their bad jokes and lack of respect for the others.

„you are so crazy!!” normally, you would expect this to be an offence. but no. actually is regarded as a big compliment, a big sign of apreciation. let’s say you undestand this kind of behaviour among kids. they are suppoused to be rebels, or at least like the ones who can be. how about when you find this way of thinking among adults. at your work place, in your family or even in the public life.

be ruthless, offend others, make bad jokes, but always project an image of strenght. popularity will wait for you at your doorsteps. in private, people point their fingers to this leaders. criticise their behaviour. in public, instead, they don’t know what to do to get this guys attention.