Monthly Archives: Martie 2010

relaxare

m-am saturat de retete. invata cum sa devii bogat in zece pasi, secretele unei diete sanatoase, limba chineza fara profesor, cele mai bune sfaturi impotriva depresiei, cum sa te relaxezi la serviciu, secretele unui interviu reusit, cum sa agatzi tipe pe internet… tot, tot, tot e pe baza de retete, etape bine-determinate, pasi stabiliti dinainte. e moartea pasiunii. la fel cu rezervarile facute ca sa iesi la o cafea cu prietenii. cu zecile de intrebari inainte sa iesi. daca vreau sa ies, ies. cine vrea sa vina, bine, cine nu, nu. n-am loc aici, merg in alta parte. mai multa relxare. pana si eu am ajuns sa zic asa ceva.

Anunțuri

distant

ma tot laud eu la mine ca am inteles ce inseamna sa traiesc. ca naiba ma simt cand imi dau seama ca de fapt numai asta nu fac. ma feresc de tot. de relatii. de situatii. de lucruri. de tot ce ma pot atasa prea mult, pentru ca apoi sa nu sufar cand nu o sa mai am. sunt momente cand gandurile se risipesc, ca norii pe un cer de vara, doar ca in loc de soare eu vad o pata neagra. adevarul care nu imi place. ma mint si sunt dezamagit.

o zi

ma minunez de micile coincidente. imi place sa le dau si alte conotatii. sa cred ca cineva are grija sa se intample anumite lucruri. ma minunez de ziua pe care am avut-o. mi-a mers totul de minune si m-am simtit cum uitasem ca pot sa ma simt. n-am facut nimic special fata de alte zile. pur si simplu s-a intamplat ca azi sa fie totul bine.

tabloul de la fereastra

un spital, un hotel, campusul unei facultati si o scoala militara. sunt elementele „tabloului” la care privesc pe geam zi de zi. unele mai apropiate, altele in fundal. e tabloul la care privesc de cand ma stiu, pentru ca stau in acelasi apartament de la etajul opt de cand ma stiu.

un alt hotel, un mall, un hypermarket, cladiri de birouri. sunt schimbarile care au intervenit treptat. tabloul arata mereu altfel. dar simt un sentiment de liniste cand regasesc in el cladirile sau locurile la care ma uitam si la 5 sau la 15 ani.

la fel de bine ma simt si cand ma revad cu prietenii de demult. mi-au ramas la fel de apropiati chiar daca ne vorbim si ne vedem rar acum. pentru ca indiferent cat de mult m-am schimbat ca om am pastrat unele lucruri la fel.

sunt relatii, principii, pasiuni care au disparut odata cu varsta. altele au prins radacini. s-au cernut si au ramas cu mine doar cele care ma definesc.

sensibil

e usor sa fii prieten cu cineva, atunci cand esti bine. cat de importanta iti e acea persoana iti dai seama de abia in momentele in care esti fara chef sau prost dispus. pe cine suporti atunci in prejma, da, poti sa-l numesti prieten.

imi plac oamenii. cel mai mult imi plac. dar ii si detest. cel mai mult ii detest. dar mai mult ii iubesc. cred ca in fiecare e ceva bun si unic. e sufletul fiecaruia, care uneori ramane ascuns atat de bine, incat pana si „proprietarul” uita de existenta lui.

e greu sa-ti gasesti sufletul pe un raft: prafuit, sifonat si demodat. dar exista speranta. de asta incerc sa vad partea buna in toti. ca sa fac asta ma lupt cu amestecul de slabiciuni si orgoliu din mine, care ma face sa fiu sensibil, razbunator si distant. de fapt oricine e sensibil la cum e tratat de cei din jur. doar ca unii aleg sa nu spuna nimic, tocmai ca sa nu para sensibili.

eu aleg sa fiu foarte sensibil, in special cu prietenii. nu vreau sa las loc de nemultumire. relatiile se strica atunci cand nu spui ce te deranjeaza. nu sunt adeptul lui „verde-n fata”, cu care te speli pe maini si esti doar un egoist. dar poti sa fii direct si fara sa il jignesti pe celalalt. deci, sensibil, dar constructiv. daca asta are vreun sens pana la urma.

limba de (holly)wood

prima lectie de comunicare e ca inainte sa transmiti un mesaj trebuie sa captezi atentia. asta presupune metode mereu inventive pentru ca astazi totul se banalizeaza mult mai repede. e de inteles deci ca un regizor se gandeste sa apeleze la efecte speciale cat mai multe, cat mai sofisticate. unii se opresc insa aici. povestea in sine devine un detaliu. mi-a placut avatar, mi-a placut si hurt locker. niciunul nu mi s-a parut insa un film pe masura nebuniei create in jurul lor. daca iei efectele speciale, ambele devin niste filme oarecare. la fel si 2012. ca un consumator inrait de comedii romantice, nu sunt in masura sa imi dau tocmai eu cu parerea. dar macar in filmele astea usurele, farmecul sta in dialoguri, in reactiile actorilor. de exemplu, din filmele vazute recent, mi-a placut leap year mult mai mult. iar ca filme serioase, sa spun, up in the air si everybody’s fine mi se par mult mai demne de un premiu oscar decat hurt locker sau avatar. au un mesaj, nu sunt previzibile pana la ultima virgula, nu lasa senzatia de artificial. asta asa ca sa ma aflu si eu in treaba, sa nu spun ca nu imi dau cu parerea despre ce se intampla in jurul meu.

un sifonier plin

cum ar fi daca dimineata ne-am trezi si am avea langa pat un sifonier cu personalitati in loc de haine sa putem fi la alegere maturi sensibili sau aventurosi eu simt ca trec prea usor de la o stare de spirit la alta sunt influentat de impulsuri dintre cele mai banale din jur ma invart ca o bila pe masa de biliard in functie de o vorba urata de un conflict banal de o privire placuta sau de vremea de afara nici nu vreau sa fiu genul rational detasat de tot si toate pentru ca e ca si cum m-as ascunde de viata ma consum mai mult asa dar ma simt mai viu