Monthly Archives: Noiembrie 2009

imi place …

coca cola, pizza cu blatul foarte subtire si crocant, ciocolata alba, saratelele pe care le face mama la masa de revelion, bananele putin verzi si capsunile de orice fel, red lion (un bar udeva in centrul bucurestiului), cand trec prin statiile de metrou izvor si piata romana, parculetul de la eroilor si gradina botanica, sexul relaxat cu zambetul pe buze, dialogurile simple, directe si amuzante, basescu in loc de geoana, marea in loc de munte, drumurile cu trenul decat cu masina, vama veche si taxi, robbie williams-angels, sa ma uit la comedii romantice, in special serendipity, sa citesc carti in care autorul nu se ia prea mult in serios, viata fara dramatizari inutile, portocaliu, roz, violet, verde fosforescent, painea alba, ouale-omleta, cartofii-prajiti, carnea de pui si atat, fotbalul, fetele brunete cu ochii verzi, chivu in loc de mutu, steaua, vara si ploile de vara, telefoanele mobile ieftine, o masina dupa aspect, nu dupa performante, multa muzica, sa merg in cluburi latino sau rock, sa ma plimb, sa ma imbrac casual, sa iau pastile in loc de injectii, sa merg la cinema in loc de teatru, proza in loc de pozie, sa ma trezesc la 8 cel mai devreme, sa fumez cand ies cu prietenii, sa nu fumez deloc in rest, sa nu beau mai mult de 2-3 beri sau 1-2 pahare de orice, sa nu fiu tratat cu superioritate, sa dansez in multime, sa nu stau la cozi la supermarket, sa imi cumpar multe de imbracat, sa nu pierd timpul la shopping, sa ma simt eu.

ganduri dezordonate

viata mea arata altfel. are culoare. zambet. ma enervez, ma entuziasmez. in general, vreau sa spun ca am reactii. ma gandesc ca am irosit timp. dar ma linistesc. imi spun ca e nevoie de etape gri in viata ca sa te poti bucura de ea mai tarziu. nici acum nu e totul roz. am framantari si temeri. tot am momente cand nu ma simt integrat bine in lumea din jur. cel mai important e insa ca am invatat sa ma accept eu pe mine. si sa fiu asa cum simt. problemele existentiale s-au atenuat atat de mult incat le-am uitat. e cam prafuita comparatia cu mersul pe bicicleta, dar se potriveste. cred ca asta e secretul. sa prinzi viteza, iar apoi lucrurile vin de la sine. si am mai invatat ceva. de fapt, mi-am readus aminte ce invatasem si am ignorat mult timp. sa nu imi pun sperante. in nimic. vreau sa iau clipele din viata mea asa cum vin. poate nu sunt toate stralucite, dar sunt ale mele si pot sa simt. si asta e cel mai important.

memorie

au fost ani buni in care am crezut ca pasiune, iubire, prietenie, suflet sunt ceva naiv sau banal. vedeam totul in jur rational si cautam o explicatie pentru orice. traiam de la distanta, neimplicat si nepasator. parca eram spectator la propria mea viata. am crezut ca asta inseamna sa fii matur. e o greseala pe care sper sa nu o mai fac. au fost ani buni in care mi-am ignorat amintirile. am tendinta asta de a decupa perioade din viata pe care apoi le uit intr-un colt de memorie. m-am hotarat insa. nu vreau sa mai uit nimic. nici tot ce e bun, atunci cand ma supar pe lume. nici tot ce e rau, atunci cand mi se pare ca viata e minunata. sunt produsul fiecarei experiente, inclusiv a celor neplacute. cred ca cine vrea poate sa vada si dincolo de gafele trecutului si sa ramana cu ce e relevant pentru mine ca persoana.

good bye summer

am o imaturitate teribila, cand vine vorba de sentimente. cred in basme si in iubire. cred ca exista o persoana anume pentru mine. imi permit sa recunosc aici toate astea. e un spatiu privilegiat. ma gandesc ca emotional am ramas la fel ca la 14, sau la 18 … sau la 21 de ani. simt lucrurile la fel. s-au mai adunat informatii, experiente, mintea sintetizeaza altfel, face conexiuni mai ample si ofera o imagine de ansamblu mai completa. dar in principiu e totul la fel. asta ma bucura intr-un fel. imi confirma ca exista ceva spiritual in mine. vorbeam despre o fata anume in posturile anterioare. ne-am tot vazut, am readus amintiri la viata, dar pe masura ce o vad imi dau seama ca e o iluzie. da, ce am simtit atunci simt si acum. dar altfel. parca sentimentele mele s-au maturizat in locul meu. mi-a spus intr-o seara ca a iesit in club cu sotul. culmea, am avut un instinct de ciuda ori gelozie. dar mi-am dat seama ca m-as bucura sa se fi distrat. m-as bucura sa se inteleaga. vreau sa fie fericita. si eu la fel. impreuna ne simtim super. scoate ce e mai bun din mine la suprafata, dar atat. simt o altfel de atractie. e mai degraba atractia, n-as spune catre un prieten, ca e mai mult de atat. dar catre o persoana speciala, nu o iubita. am vazut un film simpatic in seara asta, 500 days of summer. mi s-a parut ca regasesc o parte din dilemele mele in el sau, mai probabil, le-am transpus eu fortat pentru ca le aveam in minte. oricum, piesa de final e super..

intalnire

”buna. vroiam sa iti spun ca am ajuns deja”. eram inca la serviciu cand m-a sunat. trebuia sa ne intalnim peste jumatate de ora. dar treaba era departe de a fi terminata, plus drumul de la marginea orasului pana in centru. toata ziua ma gandisem ca o sa o vad. n-am mai avut rabdare. m-am simtit ca in Craciunurile copilariei, cand fugeam noaptea din pat sa ma uit dupa cadouri sub brad. la fel am fugit si acum, la propriu. am rugat un coleg sa-mi termine treaba si am salutat in graba pe restul. metroul a tinut cu mine. in 20 de minute am ajuns. am stat intr-un bar, la ultima masa din colt si parca eram rupti de tot ce era in jur. nu mai conta nimic… am stat mult de vorba. la inceput, nu am auzit mai nimic din ce mi-a spus, iar cand vorbeam eu, n-aveam niciun sens. insiram nimicuri, doar ca sa mi se auda si mie vocea. ma uitam la ea si gandurile zburau catre trecut. dupa, am renuntat la orice retinere si am fost unul mai sincer si mai direct decat celalalt. ne-am explicat deciziile si trairile de acum sase ani. de ce ne-am despartit, de ce nu suntem impreuna?? orgoliu, lipsa de comunicare, incapatanare (atunci). timpul care a trecut, un sot, un copil (acum). sunt prea multe intre noi. dar senzatiile se pare ca au ramas la fel de intense. e o alinare si in ideea ca cineva te iubeste, chiar daca nu e langa tine si nu are cum sa fie. m-am felicitat ca ne-am revazut. aveam indoieli, ca nu e bine, am mai cerut sfaturi si cam toata lumea mi-a spus ca nu e ceva bun pentru ca n-ar duce nicaieri pentru niciunul din noi. dar a dus. amintirile au capatat acum un cu totul alt sens. au disparut semne de intrebare si nelamuriri care macinau acolo, inauntru.