michael jackson

nu m-am imbracat ca el, nu am dansat ca el, nu am fost un fan al lui si nu i-am vazut concertele din romania. i-am ascultat cu placere muzica si la zece, si la 20 si la 28 de ani. cand a murit mi-a lasat un gol in viata, ca tuturor celor care au trait in aceeasi perioada cu el. viata personala controversata n-are cum sa stearga o cariera profesionala unica. a fost mai sincer si mai viu pe scena ca oricare altul. si nu sunt subiectiv, pentru ca, asa cum spuneam, nu sunt un fan. vh1 a facut un documentar, death of an icon. foarte misto. fara accente tragice, cu idei simple si clare.

http://www.vh1.com/video/fullepisode.jhtml?&id=1614836

rupturi

oricat ne-am stradui, sunt momente in care spunem adio. unor persoane, unor relatii, unor locuri sau lucruri. dar mai ales noua insine.

e un sentiment amestecat cand te rupi de o parte din trecutul tau. e tristete. ai fi vrut ca partea aia din viata ta sa ramana mereu vie. e teama. simti ca ai pierdut ceva si esti vulnerabil, imaginea despre viitor s-a sters.

e insa si bucurie. e un nou inceput. ai un gol, pe care trebuie sa il umpli cu ceva. e momentul in care risti, asa cum ti-a fost frica pana atunci. pentru ca acum nu mai ai ce pierde.

si o melodie, care imi dadea doza de optimism acum ceva ani ….

trecut, prezent, viitor…

uneori imi vine greu sa accept ca viata trece. ma uit la parintii mei. timpul i-a schimbat. dar sunt oameni puternici. stiu inca sa zambeasca sincer. sa se bucure ca traiesc. nu ca mine, ca prietenii mei. suntem o generatie deprimata. viata e tot mai rapida, mai solicitanta. poate e si asta o cauza. imi vad prietenii preocupati de serviciu, de bani, de cum sa isi cumpere casa, masina, unii au familii, altii si copii. au ramas mult in urma vremurile in care mergeam la mare pe banii parintilor, in care chiuleam de la ore sa mergem in oras, cand cea mai mare suparare era sa pierdem la fotbal. era placut sa stai ca intr-un glob sub protectia familiei. dupa atata stat pe plaja la soare, a venit momentul sa intram si noi in mare. trebuie sa ne obisnuim sa ne zbatem, sa dam din maini si din picioare, ca sa ramanem la suprafata. inca mai sper ca viata e frumoasa la orice varsta. cand eram mai mic ascultam o emisiune la radio. lectii particulare. un psiholog incerca sa rezolve dilemele tinerilor legate de sex, iubire si tot. asta era esenta emisiunii. am retinut mai mult mecanic, intr-una dintre seri, ca in viata, ca sa n-ai probleme, trebuie sa privesti totul ca pe o continuitate, ca pe o evolutie fireasca. sa nu uiti cine ai fost inainte, si inainte de asta, si tot asa. am ajuns dupa ani sa inteleg sensul vorbelor. cat de important e sa iti tii trecutul aproape. e la fel de important ca privirea indreptata mereu spre ce e acum si linistea cu care astepti ce va fi.

angels

asta e una dintre cele mai misto melodii pentru mine. imi da un sentiment destul de ciudat de liniste si incredere

la maternitate

acum sapte-opt luni avea greturi non-stop si voma o data la juma de ora.

au urmat controale peste controale, ecografii si innoirea garderobei.

ultima luna a fost la serviciu, ca in oricare alta perioada. doar ca avea o burta mare dupa ea.

pe 14 a intrat in concediu. pe 15 dimineata, la ora trei a nascut, cu o saptamana mai devreme decat programat.

asta-seara, am luat cu asalt spitalul. „-unde mergeti? – la maternitate. – toti opt?!! – pai, da. – bine, dar intrati pe rand”. dupa ce am scapat de paznici, am ajuns la cea mai recenta mamica din redactie.

cat de repede a trecut! nici n-am realizat. asa se intampla. daca stai cu privirea fixata pe ceva, nici nu-ti dai seama cat de mult se schimba lumea in jur.

am avut un sentiment placut pe holul spitalului. eram toti colegii. aproape toti. numai figuri bucuroase. oboseala, nervii, discutiile, reprosurile si ironiile de peste zi au ramas suspendate in jumatatea de ora petrecuta acolo.

parintii, in parte panicati, in parte speriati, dar mai ales fericiti. e unul dintre momentele pe care merita sa le savurezi din plin. ca de altfel toate care urmeaza alaturi de copilul tau.

pentru ca asta e adevarata realizare a vietii. banii, cunostintele, abilitatile si chiar respectul si aprecirea celorlalti nu merita atata incrancenare. viata mi se pare mult mai frumoasa cand e senina. asa, ca noi in seara asta.

apropos

e interesant cum se schimba dialogurile, dupa o anumita varsta.

stau de vorba cu prietena varului meu. imi arata mai multe vile la mare, din care au ales unde-si vor face concediul. ”asta avea si masa de biliard. daca o alegeam, nu-l mai dezlipeam pe var-tu de acolo”. ”ii place sa mearga des la biliard?” ”eh, nu!! dar, lucreaza, si stii…”

ar trebui sa fiu mai atent, la ce spun. se interpreteaza mereu. parca toti in jur vad numai apropouri si intrebari iscoditoare.

discutia cu prietena varului e doar un exemplu. mi se intampla des. e drept, se intampla in special cu persoanele nu tocmai apropiate.

nu sunt adeptul stilului verde-n fata doar de dragul de a fi perceput drept o persoana curajoasa. dar prefer oamenii care vorbesc direct, folosesc cuvinte putine pentru o idee. si in special imi plac oamenii cu limbaj simplu si proaspat. asa accentul cade pe ce spui, nu pe cum spui.

six degrees

mi-e dor de un serial. orice. care sa ma captiveze, sa ma emotioneze. m-as apuca sa revad beverly hills. nu e vb de calitate. mai mult de amintirile din jurul lui. dar e prea lung. probabil ca n-as avea rabdare sa-l revad cap-coada. am incercat versiunea noua. 90210. nu e acelasi lucru. o amagire si atat. pana una alta, mi-am gasit un serial ok, six degrees. e despre viata a sase persoane din new york. n-are decat 13 episoade. a fost anulat dupa primul sezon din cauza audientei scazute. nu inteleg de ce. mie imi place. am vazut sase episoade in seara asta. imi cam tiuie urechile, de la casti, dar a meritat. am evadat in ny pentru vreo cinci ore. am avut noroc. pe torrenturi e greu de gasit, dar sunt toate episoadele pe youku.com. cred ca e un fel de youtube asiatic si fara probleme cu drepturile de autor. bun de adaugat la favorites.

ingamfare

ce mica e distanta dintre increderea de sine si aroganta.

le stie pe toate, sau cel putin asa are impresia, se baga in seama indiferent de discutie si persoanele care o poarta, face glume proaste, dar nu spune niciodata ca ii pare rau.

e unul dintre colegii mei de la serviciu. culmea, imi e tare simpatic. pentru ca face toate astea cu un aer nevinovat. nici nu stiu daca isi da seama. pentru ca am avut ocazia sa-l cunosc destul de bine stiu ca pe langa faptul ca pluteste peste tot si toate e o persoana extraordinara. vesela, comunicativa, sociabila.

revenind la prietenul sau colegul de la serviciu, nu mi-am dat seama inca in ce fel pot sa descriu relatia, imi permit sa-l caracterizez pentru ca am cativa ani in plus si, din pacate, pot spune ca am fost si eu acolo. in stadiul asta in care crezi ca nimic nu te poate atinge, ca nu ai de ce sa faci altfel decat stii tu ca trebuie. totul e sa te trezesti la timp. ceea ce ii doresc si lui. de asemenea ii mai doresc sa gaseasca un echilibru. nu sa ajunga in cealalta extrema, ca mine.

seceta

tot incerc sa mai scriu pe blog. nu mai am pic de inspiratie. si nici chef. simt ca as scrie pentru cei care citesc. si nu vreau. as vrea sa scriu in primul rand pentru mine, pentru ca am ceva ce simt nevoia sa exprim. doar asa cred ca ar putea sa fie ceva care sa merite citit si de altii. nu vreau sa devina o obligatie blogul. asta simt ca s-a intamplat cu multi pe care ii citeam cu placere si care parca s-au lasat schimbati de aprecieri si laude.