Monthly Archives: Iulie 2010

dependent

mi-a placut definitia unui coleg. esti labil psihic daca alternezi rapid starile de bucurie cu cele de suparare. ma incadrez destul de bine. sunt si o persoana de moral. profesional, de exemplu, dau randament foarte bun daca mi se ofera incredere. nu ma descurc in schimb in medii rigide, unde e multa disciplina. de asta nu mi-a placut deloc la scoala. mai ales in clasele mici. cand invatatorul si profesorii puneau mare pret pe autoritate. spre deosebire de facultate. in general, reactionez la fel si in cercurile de amici. pot sa fiu deschis, sa vorbesc, sa fiu vesel, creativ. dar pot fi si apatic, necomunicativ, prea serios, absent. in functie de persoane. imi e destul de clar ca am un comportament foarte mult influentat de comportamentul celorlalti. lucrul asta ma cam deranjeaza si ma face sa ma simt dependent.

un batran fericit

secretul fericirii in varianta japoneza: „sa ai viziune, un plan pe termen lung. si sa faci multe fapte curajoase.” apartine unui batranel de 81 de ani. nu stiu cine e si ce a facut. dar pesemne ca a fost ceva foarte important. l-am vazut din intamplare pe cnn, la un reportaj despre batranii din asia. era invitat la un festival la care participau numai coruri formate din femei. toate de varsta a treia, dar inca tinere fata de el. cand l-au vazut, s-au transformat in scolarite. topaiau, radeau, se inghesuiau sa il atinga. m-a impresionat batranelul asta fericit. lasa o senzatie de siguranta si impacare de sine. si de modestie. mi-as dori asa ceva si in societatea noastra. parca batranii de la noi sunt majoritatea infranti de varsta si de greutati. sunt acri si vadit nefericiti. iar exceptiile sunt invinse de orgoliu si simt nevoia sa isi pastreze locul central si sa fie in continuare castigatori. exemple sunt nenumarate. sergiu nicolaescu si ion iliescu sunt doar doua personaje reprezentative care imi vin in minte. poate ca daca batranii nostri ar arata altfel, nici moartea n-ar mai parea atat de greu de acceptat. asa, e mijlocita mereu de batranetea trista, tipic romaneasca.

personal

mi-e dor de lucrurile personale. sa scriu de mana, asa cum faceam in liceu, cand m-am decis dintr-o data ca ar fi mai interesant sa scriu cu litere de tipar, iar orele de romana devenisera un cosmar, cu predare neintrerupta, la care sfarseam prin a ma da batut; renuntam sa ascult, nu la stilul meu de a scrie. mi-e dor de conversatiile din copilarie, in care ideea de a fi prietenos cu cineva de care nu iti placea parea de neconceput. mi-e dor de senzatiile primei incercari, bucuria de a merge intr-un loc nou, de a nu sti ce te asteapta. mi-e dor de pasiunea cu care traiam anumite lucruri, care acum imi plac doar de la departare. mi-era greu sa inteleg cum poate tata, fan inrait al fotbalului, sa priveasca meciurile atat de detasat, in vreme ce eu tremuram de emotii la propriu si n-aveam stare sa stau pe scaun. acum il inteleg, desi n-as vrea.

stres

stresul ma streseaza cel mai mult. si automatismele. mi-am format un stil de a scrie. cat mai simplu si direct. ma reprezinta foarte bine si ma face sa ma simt confortabil. dar imi si inchide orizonturile de exprimare. sa revin la stres. e un prieten vechi. ne stim de cand ma stiu. mereu am gasit motive sa ma stresez. si daca nu le-am avut, le-am inventat. am avut si perioade de relaxare. de detasare de la tot si toate. nu era ceva productiv. pentru ca ducea la lipsa de implicare. dar ce dor imi e acum de momentele alea.

imagine

cand stai in fata soarelui, primesti in dar o umbra. e sincera si iti imita fiecare gest. cand stai in fata oamenilor, primesti o imagine. e distorsionata si rastalmaceste tot ce faci. e eticheta cu care umbli la scoala, la serviciu, printre vecinii de bloc. la inceput oamenii sunt precauti. iti zambesc, iti vorbesc, te studiaza. apoi, te catalogheaza. e nevoia de a cunoaste, de a sti, de a controla. de aici, interpretarile se fac raportandu-le la imaginea initiala. cu umbra si imaginea ta mergi peste tot. doar ca una te reprezinta, iar cealalta rareori. ajungi ca oamenii sa se uite mai mult la imaginea ta decat la tine. orice schimbare presupune efort dublu. mai intai trebuie sa scapi de imaginea veche si sa iti faci una noua. intrebarea e daca merita efortul.

lily allen

un alt mod de a privi londra…

subiectivi

e funny. pentru ca m-am certat cu cineva drag, la serviciu, am vazut si alta fata a amicitiilor. cand iti sunt aproape, prietenii iti spun lucruri frumoase, pe care le si cred sau pe care pur si simplu doar se prefac ca le cred. sunt lucruri exagerate, dar iti place sa le iei in seama. cand au ceva impotriva ta ori relatiile devin distante, subiectivismul lor ramane constant. si de data asta, sinceritatea merge mana in mana cu exagerarea. brusc, ies la iveala lucruri pe care le tineau in ei si pe care acum le spun cu sete. la fel de brusc porneste goana dupa defecte. totul e ok cu oamenii. si eu fac la fel, precis, doar ca nu-mi dau seama. pana la urma, tot ce conteaza e sa lupti pentru confortul tau psihic, nu?