Monthly Archives: Decembrie 2009

revelion

ma pregatesc sa las linistea din apartamentul meu, unde ascult muzica din anii 80 si stau, pur si simplu stau, si ce bine e asta uneori. ma asteapta agitatie, muzica tare, 180 de persoane inghesuite intr-un bar, o masa cu multi prieteni, dar si mai multi necunoscuti. nu ma aflu in starea de socializare. de asta nu am tragere de inima sa plec. de obicei revelionul ma oboseste cu toate pregatirile si bucuria exagerata si urarile pline de optimism. dar acum am o stare de spirit neasteptata. ma simt linistit. e o noapte ca oricare alta. totusi o noapte care poate fi placuta si promitatoare.

la multi ani!

Anunțuri

un an

stau si incerc sa imi dau seama cum a fost anul asta pentru mine. as zice plin destul de lung mai bun decat precedentul si… decat precedentii de fapt. si mai ales dinamic. e drept. nici nu trebuie sa fac multe ca sa mi se para asa la cat de linistit sunt in general. in primul rand am terminat masterul. am avut o senzatie de usurare si de lipsa de utilitate dar si de satisfactie. am dus la capat ceva ce am inceput. am legat prietenii noi si am reluat altele pierdute. am invatat sa merg mai relaxat la serviciu. am fost la mare pentru prima oara in vama veche. am fost la munte pentru prima oara la balea. am fost in cluburi cat in ultimii cinci ani la un loc. am fost aproape zilnic la terasa in vara asta. am invatat din nou sa simt. am reintalnit cea mai importanta fata din viata mea. am vazut vama de doua ori in concert. am ascultat prima oara opera. a fost un an ok. am simtit ca nu a trecut degeaba. pentru urmatorul imi propun sa fac cat mai multe lucruri pe care nu le-am mai facut. si sa le fac in stilul meu. ca sa le pot simti cu adevarat. vreau sa merg in cat mai multe locuri in afara orasului sa fac multe poze sa invat sa conduc sa patinez sa ies din tara sa merg la mare. si in general sa visez sa zambesc sa ma bucur. la multi ani tuturor. si daca tot sunt sa fie fericiti.

breakfast at tiffany’s

am auzit de nenumarate ori despre filmul asta. mi-am dat seama ca nu l-am vazut insa niciodata. am facut-o. e superb. e amuzant, dinamic, iar dialogurile pline de culoare. plus ca audrey hepburn arata intr-un mare fel.

merry christmas

e craciun. e liniste. e oboseala. lucrez ca sa pot lua o minivacanta la final de an. sunt sarmale si carnati, singurele aspecte culinare ale sarbatorii pe gustul meu. sunt cadouri, pe care nu le-am mai considerat lipsite de importanta, ci aducatoare de bucurie. sunt parintii si prietenii. sunt toanele mele, lipsa de chef si cei care ma suporta asa. e bradul artificial din coltul sufrageriei, care e gata impodobit dupa zece minute. e rosu-albastru. de la globurile pe care le are pe el. e orasul ”inundat” de zapada topita. e ”last christmas” a celor de la wham, pe care am auzit-o de atatea ori incat si atunci cand nu canta la radio acasa, in autobuz, in baruri sau magazine, canta in capul meu. e masa de craciun de la serviciu, de la care m-am ferit sa particip. atatia oameni inghesuiti sa ia si aia si aia. nu ma dau in vant dupa asa ceva. e gandul ca peste doua zile sunt liber. si senzatia de pace. nu mai caut sa controlez nimic din ce se intampla. nu mai caut sa modific ce s-a intamplat deja. nu mai incarc de sensuri gesturile simple care ma deranjeaza la cei din jur. sunt eu, mai simplu si mai … eu.

magnetii

tot timpul am fost genul de om cu reactii inhibate in teama de penibil. perioadele de dezinvoltura au venit mai mult ca o dorinta de a-mi demonstra mie si celor din jur ca pot sa fiu si altfel. nu imi dau seama exact care comportament ma reprezinta mai mult. in mod cert nu vreau sa fiu genul ostentativ. imi sar cu usurinta in ochi oamenii care fac tot posibilul sa iasa in evidenta. cum sunt de exemplu cei care striga „bravo!!!” si aplauda frenetic in mijlocul unei sali pline, la un concert de muzica clasica, desi ei n-au prea mare tangenta cu ce se intampla pe scena. sunt genul de oameni cu gesturi subliniate, accentuate excesiv. sunt stridenti in felul lor de a fi. refuz sa cred ca nu e absolut evident ceea ce fac. si totusi, multi dintre ei au mare trecere, pentru ca genul asta de comportament agresiv e usor de confundat cu siguranta de sine. asta e alt lucru pe care l-am observat constant, indiferent de varsta. fie ca eram in fata blocului, la scoala, ori la serviciu, peste tot oamenii sunt atrasi ca de un magnet in jurul celor care lasa senzatia de putere. poate e ceva instinctiv. nu ma lamuresc niciodata. am prieteni, persoane de calitate, care sunt asa, dornici de a fi admirati. incerc sa vad dincolo de aparentele lor, pentru ca si ei vad dincolo de ale mele.

cadouri

zi de cumparat cadouri. buget redus, timp lipsa, chef zero. am coborat din metrou in ultimul moment. am mers la libraria carturesti. m-a binedispus locul. carti, cd-uri, cani, ceaiuri, suveniruri de sezon, in incaperi insirate ca un labirint. muzica linistitoare. cheful a crescut brusc. din pacate, bugetul si timpul au ramas la fel. m-am invartit si m-am sucit printre rafturi minute bune. pana la urma am aplicat metoda cea mai simpla. instinctul. am vazut ceva ce mi-a placut, care nu avea pret exagerat si se potrivea destinatarului, cumparat. totul repetat de patru ori. am ramas cu 10 lei in portofel. am schimbat unul dintre cadouri. s-au dus si ultimii 10 lei. cu portofelul gol si (ruc)sacul plin, am plecat. ma gandesc ca sunt multe persoanele carora nu le pot da cadouri, desi as vrea. ma consolez ca pentru asta exista urarile de craciun. pentru restul ma bucur ca le pot face niste daruri din suflet. in general, cred ca valoarea unui cadou e data de gandurile celui care il ofera. cand cumperi ceva care are legatura cu o pasiune, o nevoie, o trasatura a cuiva, arati ca ti-a pasat. cand dai bani sau lucruri scumpe si fara legatura, ori banalitati doar pentru ca asa se cuvine, e un sentiment impersonal. decat asa, mai bine deloc.

agitatie

e plin de lume la malluri. criza nu are niciun efect din punctul asta de vedere. barurile din centrul orasului sunt si ele neincapatoare. intr-o seara, de marti, am incercat in patru locuri ca sa gasesc o masa. pationoarul din cismigiu e populat bine inca de dimineata. vad lumea pe gheata din autobuz, cand plec la serviciu.

imi place agitatia orasului. cat ma enervez cand ma lovesc de lume pe strada in momentele cand sunt grabit sau cand sunt altii grabiti si eu nu. cat ma enerveaza strazile sufocate de trafic si autobuzele si metrourile pline. tot nu pot sa stau departe de ritmul asta de viata. asa m-am obisnuit. si asa imi place.

cu toata mizeria si lipsa de civilizatie, orasul are viata, e dinamic, e modern. tin minte, vag, imaginea trista o orasului plin de mercerii, tutungerii, blanarii, macelarii si restul magazinelor comuniste, anoste si cenusii. ori primii ani de democratie, cu oamenii imbracati in aceleasi copii de doi bani ale hainelor din occident aduse in expozitii de chinezi si turci. ori autobuzele si tramvaiele invechite.

cu toate neajunsurile, bucurestiul a evoluat. si sper sa evolueze in continuare. iar de sarbatori e chiar placut sa te plimbi seara pe bulevardele poluate si inghesuite, dar si pline de viata si colorate. e ca in viata, cu bune si cu rele. 🙂