cadouri

zi de cumparat cadouri. buget redus, timp lipsa, chef zero. am coborat din metrou in ultimul moment. am mers la libraria carturesti. m-a binedispus locul. carti, cd-uri, cani, ceaiuri, suveniruri de sezon, in incaperi insirate ca un labirint. muzica linistitoare. cheful a crescut brusc. din pacate, bugetul si timpul au ramas la fel. m-am invartit si m-am sucit printre rafturi minute bune. pana la urma am aplicat metoda cea mai simpla. instinctul. am vazut ceva ce mi-a placut, care nu avea pret exagerat si se potrivea destinatarului, cumparat. totul repetat de patru ori. am ramas cu 10 lei in portofel. am schimbat unul dintre cadouri. s-au dus si ultimii 10 lei. cu portofelul gol si (ruc)sacul plin, am plecat. ma gandesc ca sunt multe persoanele carora nu le pot da cadouri, desi as vrea. ma consolez ca pentru asta exista urarile de craciun. pentru restul ma bucur ca le pot face niste daruri din suflet. in general, cred ca valoarea unui cadou e data de gandurile celui care il ofera. cand cumperi ceva care are legatura cu o pasiune, o nevoie, o trasatura a cuiva, arati ca ti-a pasat. cand dai bani sau lucruri scumpe si fara legatura, ori banalitati doar pentru ca asa se cuvine, e un sentiment impersonal. decat asa, mai bine deloc.

hotarat! … sau nu

un vis, o persoana, un principiu, o credinta. merita sa iti traiesti viata in functie de asa ceva?! eu zic ca nu. oricat de banal suna, fiecare moment e unic. emotiile si experientele personale sunt cele pentru care eu cred ca merita sa traiesc. suna egoist, dar atata timp cat am grija sa nu ranesc sentimentele celor din jurul meu, mi se pare si foarte corect. si oricum, vorba aia ca viata e o jungla e atat de adevarata. dincolo de ce iti spun in fata, sincer si privindu-te in ochi, oamenii sunt fiecare pentru el. sunt condusi de instincte, de ”ce simt” si asta nu face decat ca fiecare sa fie pe drumul lui. sunt atatea drumuri pe lumea asta cati oameni sunt in ea. e trist, dar asa mi se pare la momentul asta. si mai trist e ca in timp ce scriu imi dau seama ca si eu fac aceeasi greseala. ma scufund si eu in oceanul asta de singuratate. vreau sa traiesc pentru mine. adevarul e ca nu stiu prea multe despre ce inseamna viata. incerc sa vad lucrurile simplu. acum sunt intr-o perioada experimentala. sper sa gasesc insa la un moment dat un echilibru. m-am saturat sa alerg dintr-o extrema in alta, cu deprimarile de pe parcurs.

la maternitate

acum sapte-opt luni avea greturi non-stop si voma o data la juma de ora.

au urmat controale peste controale, ecografii si innoirea garderobei.

ultima luna a fost la serviciu, ca in oricare alta perioada. doar ca avea o burta mare dupa ea.

pe 14 a intrat in concediu. pe 15 dimineata, la ora trei a nascut, cu o saptamana mai devreme decat programat.

asta-seara, am luat cu asalt spitalul. “-unde mergeti? – la maternitate. – toti opt?!! – pai, da. – bine, dar intrati pe rand”. dupa ce am scapat de paznici, am ajuns la cea mai recenta mamica din redactie.

cat de repede a trecut! nici n-am realizat. asa se intampla. daca stai cu privirea fixata pe ceva, nici nu-ti dai seama cat de mult se schimba lumea in jur.

am avut un sentiment placut pe holul spitalului. eram toti colegii. aproape toti. numai figuri bucuroase. oboseala, nervii, discutiile, reprosurile si ironiile de peste zi au ramas suspendate in jumatatea de ora petrecuta acolo.

parintii, in parte panicati, in parte speriati, dar mai ales fericiti. e unul dintre momentele pe care merita sa le savurezi din plin. ca de altfel toate care urmeaza alaturi de copilul tau.

pentru ca asta e adevarata realizare a vietii. banii, cunostintele, abilitatile si chiar respectul si aprecirea celorlalti nu merita atata incrancenare. viata mi se pare mult mai frumoasa cand e senina. asa, ca noi in seara asta.

apropos

e interesant cum se schimba dialogurile, dupa o anumita varsta.

stau de vorba cu prietena varului meu. imi arata mai multe vile la mare, din care au ales unde-si vor face concediul. ”asta avea si masa de biliard. daca o alegeam, nu-l mai dezlipeam pe var-tu de acolo”. ”ii place sa mearga des la biliard?” ”eh, nu!! dar, lucreaza, si stii…”

ar trebui sa fiu mai atent, la ce spun. se interpreteaza mereu. parca toti in jur vad numai apropouri si intrebari iscoditoare.

discutia cu prietena varului e doar un exemplu. mi se intampla des. e drept, se intampla in special cu persoanele nu tocmai apropiate.

nu sunt adeptul stilului verde-n fata doar de dragul de a fi perceput drept o persoana curajoasa. dar prefer oamenii care vorbesc direct, folosesc cuvinte putine pentru o idee. si in special imi plac oamenii cu limbaj simplu si proaspat. asa accentul cade pe ce spui, nu pe cum spui.

ingamfare

ce mica e distanta dintre increderea de sine si aroganta.

le stie pe toate, sau cel putin asa are impresia, se baga in seama indiferent de discutie si persoanele care o poarta, face glume proaste, dar nu spune niciodata ca ii pare rau.

e unul dintre colegii mei de la serviciu. culmea, imi e tare simpatic. pentru ca face toate astea cu un aer nevinovat. nici nu stiu daca isi da seama. pentru ca am avut ocazia sa-l cunosc destul de bine stiu ca pe langa faptul ca pluteste peste tot si toate e o persoana extraordinara. vesela, comunicativa, sociabila.

revenind la prietenul sau colegul de la serviciu, nu mi-am dat seama inca in ce fel pot sa descriu relatia, imi permit sa-l caracterizez pentru ca am cativa ani in plus si, din pacate, pot spune ca am fost si eu acolo. in stadiul asta in care crezi ca nimic nu te poate atinge, ca nu ai de ce sa faci altfel decat stii tu ca trebuie. totul e sa te trezesti la timp. ceea ce ii doresc si lui. de asemenea ii mai doresc sa gaseasca un echilibru. nu sa ajunga in cealalta extrema, ca mine.

special

there is this desire of being special. to be special at work, to be special in love, to be special in every aspect of life. and if it’s possible, to be special in a very special way.

basicly, it seems like everyone wants to be admired, to be number one, to be the brightest, the funniest, the better looking.

there is something left. with all this chasing after special image, it remains very little time an energy to feel special.

so, in the end, with a little luck, you’ll get special in everyone’s mind … and miserable in your heart. it doesn’t feel right. but who am i to judge?! i find myself more often trying to say special things when i speak to my friends and stress myself to do even what i’m not asked at work or college.

ghici

ti-e somn? dormi. esti epuizat psihic? pleci in concediu. ti-a obosit sufletul? … ce faci?!

curaj

incep sa invat sa fiu ca ei. de ce sa ma supar la o ironie, cand pot sa raspund si eu tot cu o ironie? e o senzatie confortabila in razboiul asta rece. vanitatea isi spune cuvantul.

nu mai vreau sa fac pasi inapoi. o eschiva in fata unui conflict iti ofera liniste. cand se aduna mai multe, te izolezi chiar si de tine insuti.

e un lucru matur sa iti calculezi pasii in viata. uneori insa e nevoie si sa inchizi ochii si sa respiri usurat. ce o fi, o fi.

ce ma surprinde cel mai mult e reactia unora din jur. acizi la inceput, se inmoaie brusc daca observa ca efortul lor n-are nici un efect.

tehnologie si aurolac

se apropie de mine, cu punga de aurolac la gura. “boss, stii cat e ceasul?” scot telefonul din buzunar sa ma uit. “unspe’ fara un sfert”. face doi pasi si se intoarce. “boss, stii sa imi pui si mie ceasul la asta?” scoate din buzunar un telefon. mult mai bun si mai scump decat al meu. “e de la mama…glumesc, l-am furat.” “mersi boss”. si pleaca.

oameni…

oamenii nu sunt un sprijin. nu conteaza ca e vorba despre prieteni, iubiti/iubite. nu exista relatie fara dezamagire. mai devreme sau mai tarziu intervine egoismul. sau, pur si simplu, timpul cu ale lui schimbari. pana la urma viata e un drum solitar. in care cel mai bun prieten esti tu insuti. e bine sa crezi in tine si sa fii deschis. viata e frumoasa cand nu ai asteptari. atunci esti liber si te bucuri de fiecare clipa. pare o contradictie, dar nu e. relatiile se consuma. dupa aia treci mai departe. doar teama de singuratate ne face sa ne agatam de persoane, de dragul momentelor frumoase care au fost odata. e o slabiciune pe care altii o speculeaza. iar eu nu mai vreau asta.