…

cu tine, timpul trece usor si placut

nesociabil

curte, aer curat, muzica, colegi si gratar. am stat trei ore alaturi de zece persoane si am scos cel mult 20 de cuvinte. am ras, am ascultat, am vorbit doar atunci cand am fost intrebat. culmea, m-am simtit bine. trec peste faptul ca sunt un monument de nesociabilitate si in cercuri mari de persoane mi-e peste mana sa ma bag in dialogurile celorlalti. ma incearca o stare dulce-amaruie. nu sunt nici deprimat, nici suparat, nici obosit din cale afara. sunt doar plictisit sa imi tot pun anumite intrebari despre ce fel de om sunt, pe ce drum merg. sper sa imi treaca repede.

?

nu imi dau seama ce vreau.

chiulul de primavara

sunt zile in care te rupi de tot. uiti de sarcinile de serviciu, de facturi, de rutina in care iti fragmentezi timpul, de micile tabieturi. te reintalnesti cu senzatia de liniste si libertate pe care o aveai cand chiuleai de la scoala intr-o dimineata de primavara. fara planuri, fara idei, doar tu, prietenii, soarele si timpul liber. sunt time-outurile in care chiulesti de la ora de om responsabil. cum ar fi sa te retragi de la “scoala” asta? daca nu mai ai de unde sa tragi chiulul, libertatea ar avea acelasi gust?

alice in orasul minunilor

“there’s nothing you can’t do when you’re in new york”…
ce inseamna un text banal, cand ai asa voce si melodie?!

… si titlul, empire state of mind, mi se pare genial are o sonoritate aparte si e greu de uitat.

lucruri simple

sa privesti in ochi, sa atingi, sa asculti, sa vorbesti sincer si intim, sa zambesti. sunt lucruri care te fac sa te simti viu. la cat de simple sunt, e asa usor sa le ignori!

transfer

am frustrari interioare si dau vina prea mult pe altii. pana la urma fiecare e dator fata de el sa isi ofere cat mai multe si sa calce in picioare morala si principiile. in lumea mea, nascuta din educatia primita cu brate mult prea larg deschise, oamenii sunt solidari si altruisti. pentru ca lumea asta nu se suprapune cu cea reala, ma infurii si simt ca sunt inconjurat de nedreptate. e cam fals. “eu nu vad atata mizerie in jur” e o vorba pe care am auzit-o azi. a mai inlaturat ceata din mintea mea. lumea e asa cum e. si cruda, si placuta. e asa cum trebuie sa fie. cred tot mai mult ca toate frustrarile sunt doar forme de a ascunde slabiciunea proprie.

bruiaje

intampin tot mai des dificultati de comunicare. una spun, alta se intelege. oscilez intre vina mea si vina altora. cred totusi ca la mine e problema, pe pricipiul “cand doi iti spun ca esti beat…”. exprimari cat mai simple. asta ar trebui sa fac. nimeni nu are chef sa caute (si pe buna dreptate) prea mult sensul pe care il gandesc eu. de aici diferenta de imagini. cea pe care vreau sa o transmit si cea pe care o creaza vorbele mele in mintea celuilalt. simplificarea nu cred ca va rezolva insa problema cu cei care vad dincolo ce le spui. cei care isi pretuiesc prea mult intuitia: “lasa ca stiu eu mai bine!”. si culmea, ma refer la oameni pe care ii duce capul. dar pe care ii tradeaza tocmai inteligenta. pentru ca au ajuns sa fie prea siguri de ei si gandesc economicos.

gitana

nu ma mai satur de melodia asta! … shakira mi se pare un bun exemplu de om frumos din toate punctele de vedere.

ura… si la gara

nu ma simt deloc pretuit sau respectat de cineva care imi trimite un mesaj de Sarbatori, pe care il trimite tuturor persoanelor din agenda, din lista de mess sau din adresele de mail. ma simt bagat in seama si e de ajuns din partea unor cunostinte sau amici. de la apropiati eu unul insa am alte asteptari. vreau sa vad ceva personal in mesajul respectiv. macar o urare de doua cuvinte urmata de numele meu. sa se vada ca mi se adreseaza mie. mi se pare tare impersonal un mesaj de 100 de cuvinte, cu rima, umor indoielnic, copiat cel mai probabil de pe net, la care singurul aport e semnatura.